5 dezvățuri de luat în calcul, în 2019! (III. Judecata)

In Uncategorized by Georgiana SpataruLeave a Comment

Articolele și scrierile spirituale pe această temă ar putea echivala cu greutatea unei biblioteci dintr-un oraș mai mic. Știu că știți: să nu judecăm pentru că nu cunoaștem toate detaliile unei situații, că ne costă pacea noastră, că judecata îngrașă/îmbolnăvește și judecătorii sunt adesea niște medii acide ce tind să-și înrăutățească digestia și sănătatea. Să nu judecăm zice învățătura christică și ne îndeamnă să ridicăm piatra doar atunci când ne simțim fără păcat. Cum ziceam, știu că știți și mai știu că oricât de clar ne-ar fi, din când în când, zilnic ori pe nepusă masă, când ne e zenul mai luminos și mintea mai odihnită, ne-apucă din senin, ca și cum nu ne-ar fi lăsat niciodată. Boala asta, #judecata, e legată de noi și ne leagă între noi. Am studiat-o și trăit-o că simt că merit un titlu pompos, ca să se înțeleagă clar că mă pricep pe subiect.

Motivele pentru care judecăm sunt de la cele mai triviale, până la alea născocite psihologic și acoperite de studii elevate ale comportamentului mai puțin elevat, dar uman. Enumăr câteva dintre cauzele pentru care judecăm. O mică parte, ar fi:

  • că suntem frustrați.
  • nefericiți.
  • legea proiecției – tu ești la fel și deci, așa îi recunoști pe-ai tăi ca fiind.
  • invidie. asta ați zice că intră la frustrare, dar după mine, frustrarea trece pe când invidia dă riduri și continuă până te epuizează.
  • din frică. judeci de frica să nu ajungi așa sau de frica de a nu te întoarce la ce ai fost deja.
  • pentru validare. Asta e preferata mea. În traducere (prea) liberă, înseamnă: eu m-am făcut deștept și pentru că nimeni nu remarcă, îi mărunțesc pe toți cei care încă nu sunt ca mine și iată-mă în deplinătatea recunoașterii mele. Firește, dacă în continuare nimeni nu remarcă, vezi motivul 1.
  • pentru că dacă nu citești, bârfești! Aceasta este o categorie care consideră că ce se întâmplă în afară este – și mereu va fi, mai interesant decât ce se petrece înauntru. Când, subliminal, ne copleșesc cele pe care le avem de rezolvat la propria noastră persoană, e mai confortabil să rămânem în afara noastră.

Bineînțeles, oricât de deontologic m-aș putea scuza și enumerarea motivațiilor de mai sus este o judecată pe care o fac. Încă una grosolană, având în vedere că la fiecare categorie mi-au venit în minte niște chipuri – mai puțin al meu, că deh, nu poți împușca pianistul pe principiul că mintea nu se atacă pe ea însăși.

Dintre toate motivele pentru care judecăm, cel care mă determină să mă decid a mă dezvăța de urâțenia asta este acela că judecată înseamnă karmă! Simplu, tot ceea ce judeci devii și ceea ce recunoști a fi, deja ai experimentat! Karma, deci, este exprimarea vibrației noastre! Încerc să dau o exprimare cât mai descriptivă și sper să vă fie ușor să vă imaginați cum funcționează acest proces al judecății și cum intră în manifestare, ca prin minune. Când judeci/bârfești/condamni/vorbești de rău, creierului tău îi place – cică chiar primește endorfine. Mintea, primește validare și subliminal, când zici tu acolo cât de proastă e Maricica să asorteze roșu cu mov și de rea e prietena care nu te mai sună, mintea pune aceste experiențe în ”așteptare”, simțind că îți aduc fericire și că le validezi. Vorbind, deci, cu emfază și entuziasm despre viețile unora, mintea pare-se că pricepe că și tu vrei. Și ghici ce?! Exact aia urmează să experimentezi! Așadar, judecata e karmă acumulată. Simplu?!

Uite câteva dovezi de-a lungul istoriei:

Fariseii l-au condamnat pe Iisus și evreii au trăit o grea judecată, un mileniu și ceva mai târziu, prin Hitler.

Hitler – a condamnat alte popoare, considerate ”impure” și astăzi, Germania are o problemă cu imigranții și consideră că identitatea lor națională riscă să se piardă în timp.

Și lista ar putea continua cu exemple din propriile noastre vieți, în care am trăit ceea ce odată am judecat și e un timp bun să realizăm că ajungem să ne trăim propriile calomnii și condamnări!

Să fiți fericiți, fără a fi judecați pentru asta!

Georgiana 🙂

 

 

foto articol: Andrada Cocriu Photography

Leave a Comment