CONTRAVIAȚA | Pentru cei care așteaptă

In Uncategorized by Georgiana SpataruLeave a Comment

Așteptările, lungile așteptări, viețile care se transformă în așteptare sunt simple confuzii ale minții, încercări demente de a te convinge că ai nevoie de ceva pentru a deveni cine vrei sau a ajunge unde dorești. 

Unele așteptări sunt eterne. Mereu în căutare, aștepți să găsești, să te găsească, să se întâmple. Să sune, să dispară sau să apară, să spună că a greșit ori că îi pare bine. 

Așteptarea, la început te învață contemplarea: cum va fi când va fi?! Te scalzi în lumina viitorului posibil și probabil, căci mintea ta îl cuprinde și imaginează așa cum îl dorești tu. Inima se umple de bucurie și ignoră zidurile, NU-urile și alte evidențe. Adormi și te trezești în contemplare și orice îți zgârâie visul te face să te retragi și mai tare din Viață   și să aștepți.

Înveți apoi zădărnicia. Afli că nimic nu are sens dacă nu va fi așa cum aștepți să fie. Începi să respingi Viața altfel decât așa cum “trebuie” să fie. Tu ești în zadar și orice se întâmplă în jurul tău. Dar când așteptarea se va termina, totul va fi așa cum vrei…

Dacă până în această fază așteptarea nu ți-a diluat inima în infinitul fricii, faza aceasta va reuși. Vei învața să redevii și să te recompui acum, sau vei ieși din viață, în contraviață, un spațiu al veșnicilor întârzieri și infinitelor așteptări, al iubirilor trăite în lipsă și al luminilor biruite de un întuneric crunt. Așteptările ajunse la această fază le luăm cu noi vieți după vieți și-n fiecare binecuvântare vedem urma a ceea ce ne lipsește, a ceea ce așteptăm să ne completeze. 

Îl aștepți de ani de zile și logica răbdării o exersezi în zilele de joi în care îl vezi pentru două ore, maxim trei. O poți aștepta toată viața, trăind în paralel amintirea fiecărei clipe petrecute alături de ea. Așteptăm, ascunși, ca într-o bună zi să fim văzuți și cineva să ne remarce. Ne așteptăm succesul, bogăția, liniștea, iluminarea! Judecata prelungește așteptarea succesului, micimea gândirii și lipsa de curaj zădărnicesc bogăția vieții, lupta oprește liniștea iar orgoliul este un fioros paznic al iluminării. Și iată-ne supuși așteptării tocmai de așteptările pe care le punem Creației atunci când refuzăm firescul vieții. 

Venim pe lume fără să știm ce însemnă așteptarea. Pruncul plânge pentru ceea ce dorește, copilul dă din picior și știe că e posibil ca dorința lui să capete contur imediat. Viața răspunde imediat Vieții. Învățând să avem “răbdare” și să punem filtre, îmbolnăviți de nemerituozitatea pe care am învățat-o în timp, chinuiți de neîmpliniri, acționăm din contraviață, o forță ce ne schinjuiește puterea, căci în  loc să ne primim darurile firesc, ne obligăm să le recunoaștem ca obligații. 

Ne punem contra vieții când vrem să părem în loc de a fi și să îi dovedim lui Dumnezeu că noi știm mai bine.

Contraviața trece cu Viață, cu decizii luate acum, cu acțiune, cu schimbarea convingerii că norocu’ pică din cer și că trebuie să-ți aștepți rândul la mila lui Dumnezeu. Ți-e cald în starea ta de așteptare?! Ți-e bine?! Ești împăcat?! Pentru că aici, în Viață, uneori te trec fiorii, poți fi deznădăjduit de șirul schimbărilor prin care treci, dar ajungi să vezi cum toate acestea au rolul de a te duce in ușurință și împlinire! Înțelegi că Universul nu poate lucra împotriva ta iar atunci când îți consumi viața așteptând ceva sau pe cineva, zdruncinător de mult și ireal de dureros, ești împotriva ta.

Trăiește fără a mai aștepta nimic, cu bucuria că Dumnezeu îți oferă după cât simți tu că meriți și a bucuriei de a te lăsa surprins. De Viață! 

Leave a Comment