De ce spiritualitatea costă?!

In Uncategorized by Georgiana SpataruLeave a Comment

De ce spiritualitatea costă?!

Tema asta mi-e în gușă de multă vreme, cam de când am început să fiu în căutaare de panacee potrivite pentru conștientizările în care mă simțeam încorsetată. Mi-a fost una dintre primele reacții: hei, dar nu-i ieftină spiritualitatea asta!
Într-o discuție amuzantă, un bun prieten a răspuns la întrebarea din titlu, serios: ”Tot ce nu învățăm la școală plătim în bani sau în lipsa lor!” 🙂

Am ajuns doar acum să-mi exprim punctual de vedere asupra aspectului mercantil al spiritualitatii pentru că am suficiente studii de caz (a se citi întâmplări trăite) ca să am o argumentație potrivită!
Însă până să vă expun convingerile din spatele experiențelor mele, atât din perspectiva cursantului cât și a prestatorului de servicii pe domeniul de activitate numit ”instruire, formare și dezvoltare personală în terapii alternative”, ideea mea este una simplă! Instructorii cursurilor de  dezvoltare spirituală sunt oameni care și-au asumat opțiuni profesionale, la fel ca un bucătar, profesor sau medic. Mai mult, au ales opțiunea antreprenoriatului spiritual, o ramură mai nouă în România, dar care se supune acelorași legi, normative și reguli de bună practică, precum orice alt antreprenor! De aceea, vă sfătuiesc ca la orice curs de acest gen ați merge, să acceptați (în ideea că vi se oferă!) factură și chitanță și bineînțeles, să vă asigurați că în cazul în care acel curs nu și-a îndeplinit promisiunile să știți cum și în ce procent vi se poate restitui suma plătită.
Totodată, verificați ca instructorul să aibă acreditarea de a preda și bineînțeles, o atestare/diploma/recunoaștere națională sau inter, conform căreia persoana din fața dumneavoastră este instruită corespunzător. Și ca o recomandare, alegeți un trainer/instructor care să vă placă, să aibă un ”quellque-chois” care să creeze o legătură, să vă inspire și cu care să rezonați cu ușurință.

Iată trei recomandări simple pentru cei care aleg să meargă la cursuri de dezvoltare spirituală:

  • Verificați ce primiți în schimbul banilor plătiți! În mod firesc, la cursurile de dezvoltare spirituală ceea ce primiți cu adevărat este mai mult decât ceea ce vi s-a promis și uneori, chiar mai mult decât ați fi sperat.
  • Întrebați facilitatorul cursului dacă urmează să primiți o diplomă în urma absolvirii cursului. Totodată, poate fi relevant emițătorul respectivei diplome.  Motivul pentru care am căutat mereu să urmez cursuri acreditate și totodată să acreditez cursurile pe care le susțin, este unul mai mult tehnic decât legat de Spiritualitate și facilitarea acesteia. Consider că un Institut sau o instituție care are un process de acreditare, oferă la rândul ei o dublă verificare asupra conținutului și efectelor unui curs.
  • În cazul în care vi se cere să plătiți o sumă suplimentară în urma solicitării facturii, justificându-se că respectivul curs avea suma promovată fără TVA, s-ar putea să aveți un indicator despre integritatea ”profesorului”. Firesc și legal este ca cel care promovează cursul să includă în costul său toate taxele și toate costurile acestuia. Într-o perspectivă fericită, un instructor care și-a asumat antreprenoriatul spiritual, a acceptat toate normele de bună credință ale antreprenoriatului, în general.

De cele mai multe ori, impresia celor care participă la cursuri, dublată și de experiența mea ca și cursant, a fost că primești mai mult decât oferi! Iar în unele situații, dacă ar fi fost să plătești acel curs cu 10% din cât ai obținut după, ar fi fost cel mai scump curs de care omenirea ar fi auzit! 🙂

În cazul celor mai mulți instructori de dezvoltare spirituală, scopul nu este profitul generat de activitatea sa, mulți dintre aceștia având o preocupare profesională diefrită, ci dorința de a învăța pentru că, ”momentul în care începi să predai este de fapt momentul în care începi să înveți.
Rezum totă ideea la faptul că antreprenoriatul spiritual este într-adevăr de actualitate  în Romania și, ca orice activitate, impune costuri și generează venituri. La fel ca în alegerea unui avocat bun, vă recomand să vă lăsați pe ”mâinile” unui antrenor care vă inspiră încredere ca om, profesionist și de ce nu, ca prieten!
Însă, rețineți că cel mai bun model de urmat sunteți voi înșișivă, ceilalți putând fi surse de inspitație de moment. V-aș invita să alegeți personae capabile să vă dezvolte și să vă crească încrederea voastră în voi înșivă, nu în ei înșiși.
Asigurați-vă totodată că primiți o tehnică pe care o puteți folosi voi înșivă, fără a depinde de altcineva, pentru că cea mai simplă modalitate de a te transforma este aceea de a-ți descoperi și recunoaște propria-ți Putere Interioară.

Să avem Inspirație în alegerile fiecărei zile! 🙂

Leave a Comment