Despre mine. Și poate, despre tine…

In Uncategorized by Georgiana Spataru6 Comments

Pănă acum, la aproape treizeci și trei de toamne, am întâlnit oameni care m-au plăcut din prima sau, pe ultima clipă. Am văzut oameni care au spus NU înainte de a afla ce am de zis sau care m-au invitat să fiu în viața lor pentru cum rezonam împreună. Am cunoscut oameni care m-au urmat pentru că s-au recunoscut pe ei înșiși în faptele mele și oameni care m-au asigurat că sunt alături de mine în cazul în care aș decide să pornesc la luptă, urmînd ca imediat după, să înceapă propria luptă împotriva mea. Încă mai port recunoștință celor care m-au iubit așa cum sunt și îmi mai amintesc de cei care m-ar fi ales doar dacă. Știu oameni care înca vor să creadă că le-am schimbat viața și la fiecare sărbătoare mi-i amintesc pe cei care au produs o schimbare într-a mea.

Sunt oameni pe care îi consider parte din mine, căci a-i fi întâlnit a adus sens în existența mea și alții pe care îi șterg de pe urmele vieții mele cu fiecare rază de lumină ce sper să topească din ființa mea reflexiile nepotrivite. Sunt oameni și oameni, căci și eu sunt din ce în ce mai om.

Sunt oameni care se așteaptă să vorbesc cursiv și alții care își iau răgaz în pauzele mele. Unii-alții mă cred filosoafă, dar am învățat că asta înseamnă lipsa lor în știința de a pune în practică. Mai toți mă văd o visătoare și puțini îmi știu matematica minții. Sunt pentru unii alcalină iar pentru alții, acidă. Mulți zic că-s doar vorbe în ce fac. Cei care participă cu adevărat la mine înțeleg că vorbele sunt tot ce avem pentru a ne duce în simțuri și a schimba ceva în noi.

Sunt puțini oameni care au crezut mereu în mine. Mereu, orice-am făcut. Sunt atâția alții în care mi-am regăsit eșecurile. Am făcut planuri de mai bine cu prietenii și am adunat succese cu dușmanii. Am fost ținută de mână de oameni care m-au vrut în genunchi și ridicată de cei care căzuseră de multe ori. Și unii, și alții, m-au învățat atâtea… Am fost invidiată, probabil pe cât am invidiat și am fost admirată poate mai mult decât am admirat.

Am învățat de la oameni tot ce știu și caut printre ei tot ce nu pot afla singură. Tot ce va fi să mai fac voi face cu, prin, pentru și cu oameni. Unii vor fi ca mine, mulți mai buni și alții îmi vor exersa toleranța. Toți vor fi însă cele mai bune resurse și instrumente pentru ce am eu de înțeles și îndeplinit și poate, cea mai bună evaluare pentru cine am devenit.

(Gasesti acest text in Agenda EXERCITII DE FERICIRE)

Comments

  1. vali bacanu

    Pornind de la premiza ca,eu ma accept pe mine insumi asa cum sunt si pe tine asa cum esti-ca valoare a fiintei si mai putin ca,comportament- sunt de parere ca spui lucrurilor pe nume Georgiana!

  2. badica mioara

    in fiecare dimineata deschid emailul si primul email cautat este articolul de la tine,Georgiana.Desi citesc de putin timp articolele tale,inca din start am simtit cu toata fiinta mea ca te cunosc,de unde?nu stiu! de cand?nu stiu!Dar te cunosc…..
    Savurez cu mare placere fiecare vocala,fiecare consoana,fiecare cuvant,fiecare fraza din articolele tale,in fiecare dintre acestea, regasindu-ma
    Multumesc, ca esti in viata mea,draga Georgiana!

    1. Author
      Georgiana Spataru

      Multumesc, Mioara! Ma bucur sa stiu ca randurile astea mai au relevanta si pentru alti oameni, nu doar pentru mine! 🙂
      Sa ne vedem cu bine! 🙂

  3. Dan Mocanu

    Avem nevoie sa ne impartasiti experientele.
    Va multumim!

Leave a Comment