La a doua ediție, anul acesta, agenda EXERCITII DE FERICIRE este un ”caiet” practic, făcut cu scopul de a-ți compune propriul rețetar de fericire, după practicile și experiențele tale.

Pentru că mi-am dorit să împărtășesc cu tine trăiri, am așezat în ea 12 teme de lucru, care să-ți ușureze înțelegerea și lucrul asupra unor teme importante pentru noi toți:
– relația cu tine însuți,
– cu corpul tău,
– relația cu partenerul de viață,
– prietenii,
– banii,
– munca vieții,
– părinții,
– copiii,
– Dumnezeu,
– relația cu lumea,
– relația cu copilul din tine și
– relația cu cea mai sinele tău superior.

Aceste 12 teme de lucru sunt oferite pe 12 separatoare, pe o hârtie de o calitate nobilă, sub îndrumarea mandalei Exercițiilor de Fericire. Dacă te vor inspira, sunt onorată. Însă oricum ar fi, dă-le rolul lor firesc: semne ale Universului, spre propria ta fericire! 🙂

Vei regăsi în Caietul pentru Exerciții de Fericire citirea intuitivă a anului 2018 și câte o citire pentru numerele de destin ale fiecăruia dintre noi. Această citire este primită în liniștea unei zile de duminică, sub ghidajul unei mantre pe care o îndrăgesc tare: Om Namah Shiva. Te va însoți această citire în anul 2018 și sper că te va ajuta să vezi cu claritate experiențele prin care vei trece.

Harta dorințelor anului 2018 este o ”mandală” împărțită în 8 aspecte ale vieții fiecăruia dintre noi, în care ești invitat să își așezi dorințele și de oricâte ori te vei pierde, să îți fie ușor să te așezi pe drumul vieții tale, urmându-ți scopul.

Desigur, simpatic cititor, sub inspirația (și frumusețea!) mandalei Exercițiilor de Fericire, în intimitatea gândurilor tale și a mărturisirilor mele, îți doresc ca acest rețetar de fericire să îți fie un lăcaș bun pentru planurile tale! Sper să regăsești în culorile mandalei toate nuanțele de fericire și pe rândurile acesteia, inspirația să te poarte spre împlinirea ta!

Agenda va ajunge la tine implementată cu bucurie de viață, cel mai târziu până în 15 Ianuarie!

15626109_1549238651758525_5226000415013382202_o Prețul ei este de 100 RON. Dacă ești din alt oraș decât Cluj, pune la prețul ei și costul de livrare, care este între 15 – 20 RON pentru livrarea în România și un pic mai mult peste, pentru livrarea în afara țării. (Se va comunica înainte taxa de expediere!).

Agenda are 100 de pagini, cu 12 inserții speciale – cele 12 teme de lucru. Este o agendă nedatată, căci timpul, când experimentezi fericirea, este un instrument dispensabil. Hârtia este una… nobilă: carton catifelat de 90gr, delicat la atingere, ușor de patinat cu ustensile de scris, dar ferm, ca și curajul în fața unei decizii mari!

Cu bucurie te anunț că Exerciții de Fericire este marcă înregistrată, așadar, dincolo de ”unicitatea” acestui proiect, mai află că așa cum sunt acum, Exercițiile sunt folosite doar de către CopiiCurcubeu. În același timp, aceste agende sunt într-un ”tiraj” limitat și simțit (în loc de gândit) pentru prietenii Curcubei ai comunității Copii Curcubeu! 🙂

Pentru comanda, va invit sa completati formularul de mai jos.

LIVRARE DIN 15 IANUARIE 2018

[/text_output]

captcha

[/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row]