Lună nouă, Sine nou: sărbătorește-te!

In Uncategorized by Georgiana SpataruLeave a Comment

În ultima lună a lui 2018, ca în fiecare ultim pas al anului, ne lăsăm să privim rezultatele: cât am crescut, ce am creat, cum a fost acest parcurs. 2018 a fost un an al relațiilor și un an în care am crescut împreună! În relații, răbdarea este educată, iubirea devine limbajul și compasiunea este diamantul de la capătul fiecărui drum. Pentru unii, a fost un an de creștere, de înflorire chiar, un an al rezultatelor și bucuriei. Cei care au rămas să-și ceară dreptatea și să aștepte să le fie împlinite așteptările, se regăsesc într-o stare de freamăt și frustrare.

Oricât de tare ai simțit că strânge ultima lună, acest an este unul al creșterii și dacă te lași să-ți citești jurnalul, să rememorezi locurile în care ai fost, deciziile pe care le-ai luat, relațiile pe care le-ai vindecat sau dat drumul, vei ajunge la concluzii fericite.

Simt că anul acesta ne-a spus: Îți voi împlini toate dorințele, dar întâi te educ pentru asta! Și totodată, veți citi curând, în agenda Exerciții de Fericire, perspectiva anului 2019, care este una a manifestării, din energia creșterii și ”întăririi” de care am avut parte anul acesta.

Poate nu vezi că ai mutat munții din loc, dar în sinele tău se ridică acum un stindard al evoluției și puterii. Această Lună Nouă vine cu energia și invitația manifestării. De aceea, te invit să nu lași pe Ianuarie ce poți face acum și să te detașezi de încărcătura minții luna aceasta, pentru a te vizualiza în împlinirea anului ce urmează! Ce îți dorești, te întreb?! 

Urmează o lună frumoasă, ca o ceremonie de decernare a premiilor. Nu te aștepta ca premiul tău să fie sub brad, ci caută-l în interiorul tău, în felul în care te simți astăzi față de anul trecut, în aceeași perioadă. Regăsește-te în ceea ce ai creat în jurul tău pentru a primi puterea de a-ți vedea mărețele dorințe ale anului care urmează!

În acest spirit, te invit la Seminarul de Manifestare Manifestă-ți Anul 2019!, din 15 decembrie 2018.

Leave a Comment