Noi începuturi, Marele Vis și Corul Vocilor mele…

In Uncategorized by Georgiana SpataruLeave a Comment

Cândva, spre începutul acestui an, simțeam că am intrat într-un automatism, făcând lucrurile așa cum veneau, într-o ordine justificată doar de obișnuință și firescul pe care-l decisesem cândva. Dacă e ceva care să mă sperie zdravăn, atunci asta este: automatismele, senzația de comun și la fel. Nu mă sperie plictisul, ci faptul că aș putea face același lucru un timp îndelungat, creându-mi impresia că sunt ceea ce fac. Unii oameni așteaptă să împlinească 10000 de ore făcând un singur lucru, ca apoi să decidă că sunt “experți” în domeniul respectiv. Eu, mereu, după împlinirea acelor ore, tresar, ca și cum ceasul meu biologic este setat cu o alarmă care mă trezește și mă trimite să explorez ce altceva pot face mai departe. Mi-e greu când mă trezesc din acel somn. Mă cert cu mine, căci “așternuturile” calde pe care mi le-am pregătit sunt câștigătoare pentru mintea care estimează frigul lumii de-afară. Mă conving să trec înapoi în pat, în patul construit de una singură, din greu, cu multă dedicare. “Unde să pleci acum?!”, întreabă Vocea-Celei-Ambițioase. “Câte asemenea oportunități crezi că ți se vor oferi?”, încearcă să mă convingă rațiunea. 

“Lumea asta e prea mare și infinitul ți-e la îndemână pentru a fi explorat. Întinde-te spre Viață ca și cum ai avea dreptul la ea și amintește-ți că poți fi cine dorești tu să fii.”, mă încurajează Vocea-Celei-Prezente. Corul vocilor mele a fost ascuns atât de mult timp încât a-l urmări acum, face ca cine credeam că sunt să se elibereze de forme. 

“Nu e ușor să-ți faci loc în lumea asta și mai ales un loc al tău, în care să te simți recunoscută, apreciată, în siguranță! Nu renunța la ceea ce faci doar pentru că ai intrat într-o rutină. Rutina te ține în siguranță!”, continuă Vocea-Celei-Ambițioase. Aceasta e Vocea care se simte fericită atunci când obiectivele ei sunt atinse. Apoi setează altele, la fel de îndepărtate și bucuria ei depinde astfel de Viitor. 

Vocea-Celei-Prezente, deloc negociatoare, mă îndeamnă: “Vezi ce simți acum, în această clipă. Ai vrea să rămâi sau să pleci?!” Îmi vine să-mi desfac aripile și să zbor deasupra orașului, a mărilor și munților, a tuturor Vocilor mele și a rutinei de care m-aș lepăda. Și-atunci, dintre toate, Vocea-Celei-Care-Se-Joacă-Mereu, strigă copilăros, cu o voce prefăcută, din filmele americane: “Let’s play!”. Mă amuz, mă lepăd de strategii, frici și mi se pare deja nefiresc să mă gândesc atât de mult la ce voi face de-acum înainte. “Toți cei din jurul tău speră la rutină, la p viață așezată și la cunoscut!”, se mai aude încet Vocea-Celei-Ambițioase, dar Vocea-Celei-Care-Se-Joacă-Mereu îi retează scurt: “O lume nouă se deschide celor bucuroși de ei și neîntemnițați de rutină.” Mă las cu încredere în pacea adusă de Vocea care vine din adânc și îmi propun să încetez căutarea. Cauți atunci când cunoști deja forma bucuriei tale. Altfel, mânat de o inspirație interioară, decid să las bucuria să ia forma împlinirii mele. 

Fără un plan, lăsându-mi în amintire rutina cursurilor, pregătirea lor și cursanții mei dragi, investind acel timp spre alte rosturi și necesitați, așteptam cu nerăbdare să mi se arate ce să fac. Dar Viața, așa cum o cunosc eu până acum, nu are nevoie ca eu să fac ceva. Nu sunt Făcătorul, căci nu e nimic nefăcut. Și-atunci cum să mai cred în Misiunea mea?! Ce ar rămâne neîmplinit dacă eu m-aș prelinge într-o lungă nefacere, ascultând corul vocilor mele interioare?! Cât s-ar pierde și cât m-aș pierde? Chiar avem fiecare un loc în lume și dacă da, cine e martor la desfășurarea noastră, cât timp fiecare este atent la misiunea sa?!

Ceea ce fac nu reprezintă cine sunt, așa cum cine sunt se vede mai mult sau mai puțin în ceea ce fac. Mult timp nu am putut să accept asta și m-am obligat să devin pe măsura muncii mele: vindecător pentru cei care aveau nevoie de vindecare, profesor pentru cei deschiși să învețe, companie de asigurări pentru cei ce caută siguranța. Am fost mamă și soră pentru cei abandonați, prietenă pentru cei neînțeleși, terapeut pentru cei determinați să-și depășească și vindece conflictele ori inspirație pentru cei care căutau să înțeleagă cum se face. M-am simțit responsabilă să ofer și am făcut-o cu bucuria omului care își face treaba și speră că a fi de folos este cea mai potrivită misiune. A fost o vreme când am ales să cred că a fi la îndemâna celor din jur este singura misiune care are sens! Și astfel am ajuns să cred că ăsta este sensul meu. E ușor să crezi că sensul tău este cel dat de ceilalți și de validarea lor. Dacă cei din jur te-au validat pentru ceea ce faci, nu înseamnă că ești doar atât. În inima fiecăruia dintre noi stă un Mare Vis, o dorință nebunească pentru rațiunea ta, dar deloc ignorată de inimă. Cred că venim înapoi de atâtea ori până când decidem să ne ascultăm Marele Vis și să-l urmăm. Cred asta din toată inima mea! 

Am decis astfel să ies din cadrul până atunci. Am renunțat la tehnici, fără a mă lepăda de ele, cu dorința de a facilita fericirea în forma potrivită fiecărui om pe care îl întâlnesc. Dacă oamenii din jurul meu s-au schimbat până acum, o vor face și de acum înainte. Dar nu toți la fel și după aceleași matrici. Ce vo fi de acum înainte, ce voi face în viitor, veți vedea în curând și veți alege la ce “volum” vă veți explora fericirea. Nu va fi pentru toți la fel și nici cu rezultat garantat, dar, cu siguranță, vei pleca schimbat alegând să-ți construiești singur rețeta fericirii tale. 

Cu bucurie, să ne regăsim cu bucurie! 

Georgiana. 

Leave a Comment