Timpul din noi…

In Uncategorized by Georgiana SpataruLeave a Comment

Sunt cateva perioade din viata in care timpul curge mai lent sau mai rapid, in functie de cum curge viitorul prin imaginatia noastra. Cand il astepti sa ajunga acasa, cu bucuria revederii, timpul abia-ti aluneca dintr-o celula`n alta iar pentru el, grabindu-se spre tine, timpul se ia la intrecere ca un copil ambitios.
Iata, ce iluzie este astfel timpul si totusi se tine sa ne dovedeasca mereu cat e de important. “Ce repede a trecut si anul asta…”, consimtim si ni se deruleaza in minte toate cele care nu s-au intamplat cum voiam si ideile pe care nu am apucat nici macar sa le scoatem din confortul gandurilor noastre. Anii trec repede atunci cand te dai la o parte din actiunea vietii tale, cand astepti, cand speri, pentru ca speranta moare ultima dar curajul s-a prapadit primul. Si tot asteptand, trec anii pe care ii numerotam ca sa le stim numarul. Dar acele numere sunt ireale, atata timp cat ceea ce trece este timpul vietii tale!
Copiii cresc repede pentru noi, care am incetinit in a trai. Ei nu concep ca timpul trece, caci experimentand si cautand viata din anii lor, inteleg ca ei inspira timpul sa curga sau sa stea. Timpul trece pentru noi, din dorinta mintii noastre de a acumula, fie si timp… gol.
De cat timp existi?!, intreaba Viata! De cat sa-mi dau seama ca timpul e o presiune cand astepti si o binecuvantare ca a venit. Exist de atata timp cat as fi apucat sa hohotesc de ras, sa pierd oameni dragi si sa indragesc altii, cat sa fi apucat sa inchei unele plănsuri pe care le-am inceput, cat sa imi vad ideile crescute si iesite din confortul gandurilor mele, cat sa imi vad parintii bunici, cat sa mi se spuna “doamna” dar si “iubito”, cat sa invat un CD de cantece si sa descopar cine sunt in cealalta parte de lume, cat sa imi fi construit curajul de a spune ce cred, cat sa sa plec din drumul fricii, cat sa iubesc, sa iert si sa aleg sa iubesc iar, exist de atata timp cat mi-a luat sa mai incerc, sa tot incerc, sa continui sa incerc pana cand m-am hotarat sa traiesc si gata; exist cam de cat timp mi-a trebuit sa stiu ce vreau sa fac si sa fac ce nu vreau, pana am gasit ce ma face sa ma bucur. Exist cat sa fi gresit mult si sa fi inteles putin si asta ma linisteste. caci mi se pare ca mai am mult de existat. Cam de atata timp exist.
Daca ar fi sa calculez, cred ca am 200 de ani constientizati, vreo 3 iubiri traite cu tot sufletul, cam doi copii (unul pe pamant si altu`n cer!) si vise pentru trei vieți.
Cred ca traim atata timp cat avem planuri de bucurie si viata buna! Orice mai putin, ne ingreuneaza clipa si ne distorsioneaza in realitati care atunci cand asteaptam,  viata ne pare prea lunga, cand ne e frica, timpul alearga cu noi cu tot, cand suferim, Timpul se transforma in labirintul intrebarilor, framantarilor si amintirilor noastre iar cand ne bucuram,  oscilăm între Trecut si Viitor, cu teama ca timpul va duce departe clipa asta. Doar intr-o situatie timpul devine eternitate, un mare “acum”, care se revarsa peste ani, vieti, oameni si imposibiluri: cand iubim! Pana atunci, timpul din noi se scurge spre iubirea din afara noastra, ramanand in Timp pana cand cineva ne inspira sa iubim pana revenim in Viata!

Leave a Comment